Diana Iovanovici Șoșoacă rămâne fără imunitate parlamentară europeană, după votul decisiv al Parlamentul European, exprimat marți, 28 aprilie, în plenul de la Strasbourg.

Decizia vine după ce, luni, Roberta Metsola a cerut introducerea pe ordinea de zi a votului privind ridicarea imunității pentru Diana Iovanovici Șoșoacă și alți cinci europarlamentari. Diana Șoșoacă este cercetată pentru un număr de 11 infracțiuni, între care propagandă legionară, promovarea cultului unor persoane condamnate pentru crime de război, negarea Holocaustului, dar și acuzații precum lipsirea de libertate în mod ilegal și ultraj.

Potrivit acuzațiilor, aceasta ar fi comis patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, dar și patru fapte de promovare publică a cultului unor persoane condamnate pentru genocid și crime de război, precum și promovarea unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

Sursa :  adevarul.ro