Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia 52 din 23 martie 2026 emisă in dosarul 2444/1/2025 la sesizarea Curții de Apel București și a admis sesizarea formulată de către Curtea de Apel București în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de tâlhărie, în cazul în care obiectul material este reprezentat de droguri de risc în sensul Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri ?”
Curtea a stabilit că în ipoteza în care obiectul material al infracțiunii de tâlhărie este reprezentat de droguri de risc în sensul Legii nr. 143/2000 (nefiind produse și/sau aflate în mod legal în circuitul civil), sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de tâlhărie, care va fi reținută în concurs cu infracțiunea prevăzută de Legea nr. 143/2000, prin raportare la scopul însușirii drogurilor.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial Nr. 380 din 6 mai 2026.

Horațiu Baias