Prin decizia Primului Ministru Nr 278 din 14 august 2023 a fost constituit comitetul interministerial Bala compus din 10 persoane și coordonat de șeful cancelariei primului ministru. Comitetul funcționează ca organism fără personalitate juridică, având ca obiective analizarea și propunerea de actualizare a indicatorilor tehnico-economici ai Studiului de fezabilitate pentru soluții tehnice alternative și complementare privind lucrările ce se vor executa în punctul critic 01 Bala din cadrul Proiectului „Îmbunătățirea condițiilor de navigație pe Dunăre între Călărași și Brăila, km 375-km 175″ în vederea asigurării alimentării cu apă pentru răcirea reactoarelor nucleare, actuale și viitoare. Comitetul interministerial Bala își desfășoară activitatea pe o perioadă de 30 de zile de la data constituirii și își încetează activitatea de drept la data finalizării raportului final, dacă aceasta intervine anterior expirării perioadei de 30 de zile. Perioada de funcționare a Comitetului interministerial Bala poate fi prelungită, dacă este necesar pentru finalizarea activității acestuia, prin decizie a prim-ministrului.
Comitetul este abilitat să solicite, consulte și să analizeze datele și informațiile tehnice relevante deținute de autoritățile și instituțiile publice, în vederea evaluării situației de fapt și fundamentării posibilelor soluții, să solicite și să preia date, studii, analize sau expertize de specialitate de la entități private, instituții de învățământ superior ori centre de cercetare. Comitetul urmează să elaboreze și să prezinte prim-ministrului un raport final privind rezultatele activității desfășurate cuprinzând concluziile analizelor efectuate și propuneri de indicatori tehnico-economici actualizați aferenți Studiului de fezabilitate, soluțiile tehnice, calendarul de implementare și sursele de finanțare necesare. Comitetului interministerial dispune de un secretariat tehnic format din 3 membri, personal din cadrul aparatului de specialitate al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Componența comitetului este alcătuită din Mihai Jurca, șef al Cancelariei Prim-Ministrului — președinte , Sorin Dumitru Elisei, secretar general, Ministerul Energiei Irinel Scrioșteanu, secretar de stat Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Gabriela Murgeanu, director Ministerul Transporturilor și Infrastructurii , Altan Abdulamit șef serviciu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ionel Sorin Rîndașu-Beuran, director general adjunct, Administrația Națională „Apele Române”, Alexandru Florin Movilă, inginer, Regia Autonomă „Administrația Fluvială a Dunării de Jos”, Romeo Urjan, director CNE Cernavodă România, Dumitru Benchea, director tehnic, CNE Cernavodă România, Constantin Cristian Stoian, director Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor , Dan Stematiu, profesor universitar, Universitatea Tehnică de Construcții București.
Internet Cafe News