Dupa ce a digitalizat tot ce era de digitalizat prin Romania și a eficientizat toate companiile cu capital de stat până la ultima, Oana Gheorghiu reia foarte harnică propriul jihad anti justiție. De data aceasta nu cu privire la salarii sau pensii, ci cu privire la modul de acțiune al DIICOT. Îmbrăcând ad hoc haina de inspector judiciar, vicepriministrul demis dar rămas pe funcție, emite critici asupra intervenției din speța azilelor pentru bătrâni din județul Bihor.

Apreciată de toata lumea, acțiunea DIICOT a scos la iveală situația existentă în azilele care funcționau ilegal în județul Bihor. Singura critică vine din partea Oanei Gheorghiu, care, aflată într-un nou acces de autoapreciere personală, se declară deranjată de acțiunea a anchetatorilor pe care o consideră ca fiind excesivă. În timp ce pe de o parte susține că nu a avut informații la nivelul guvernului, pe de altă parte însă nu ezită să afirme că „oamenii din azile nu erau în pericol”, și că nu era necesar acest gen de forță. În condițiile în care nu a avut informații, este greu de înteles cum a ajuns la concluzia ca nu exista pericol și că nu era necesara forța. Faptul că se contrazice singură în propriile declarații, nu arată decât că opiniile exprimate, nu au nici o fundamentare juridică sau factuală și ne aflăm iar în prezența unui nou puseu verbal, produs doar din dorința de a-și face reclamă propriei persoane

Pare că Oana Gheorghiu îi ia apararea suspectului cercetat, iar din tonul cu care își expunea propria părere, se putea deduce inclusiv că era nemulțumită de faptul că nu a fost anunțată de iminența operatiunii.Accentul de nemulțumire a fost atât de evident încât și judecătoarea Mădălina Elena Dârdeci i-a dat replica publică cu privire la faptul că asemenea gen de operațiuni sunt confidențiale. Ca membru al guvernului, Oana Gheorghiu nu are nici prerogative legale și nici vreo pregătire elementară de specialitate, pentru a primi în avans asemenea gen de informații. Guvernul Bolojan a fost atât de deranjat de acțiunea DIICOT, încât s-a ajuns la eliberarea din funcție a șefei Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități Alexndra Zară , conform afirmațiilor acesteia, pentru motivul ca nu l-a informat la timp pe ministrul Dragoș Pâslaru despre acțiunea organelor judiciare.

Fără niciun fel de expertiză (nici) în acest domeniu, dar cu atitudinea omului capabil să-și dea cu părerea la orice, Oana Gheorghiu își continuă astfel demersurile mediatice încercarea de a acumula capital de simpatie în favoarea propriei persoane și simultan în detrimentul organelor judiciare.

Persoana anchetată este suspectată și de faptul că ar putea avea legaturi prezente sau trecute cu guvernul Bolojan, deși acesta a respins orice asociere, negând că ar fi fost în cunoștință de cauză cu privire la situația din azile. Chiar și așa Oana Gheorghiu, interferând cu speța fără a avea vreo atribuție, a încercat iar să apese pedala emoțională, de aceasta dată însă fără succes.

Internet Cafe News