Potrivit site-ului Defense News, se preconiza detaşarea Brigăzii a 2-a blindate din cadrul Diviziei 1 cavalerie – peste 4.000 de soldaţi şi echipamentul aferent – în Polonia pentru o misiune de nouă luni în cadrul unui proces de rotaţie a personalului militar. O parte din echipamente şi personal se aflau deja în drum spre Polonia, iar decizia de ultim moment a Pentagonului i-a luat prin surprindere pe unii oficiali militari americani. WSJ, citând mai mulţi responsabili ai Pentagonului, scrie că EUCOM recomandase ca respectivul efectiv de peste 4.000 de soldaţi să nu mai fie înlocuit după încheierea misiunii de câteva luni printr-o nouă rotaţie, dar nu insistase asupra anulării imediate a misiunii acestuia.

Sursa : Digi24.ro